Vrei să zbori cu avionul? Trebuie pașaport Covid-19
“Pașaport Covid-19” pentru a urca în avion. Pandemia de coronavirus este departe de a se încheia. Cu toate că în perioada următoare vor apărea pe piață mai multe vaccinuri, reprezentanții Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii îndeamnă la prudență și respectarea măsurilor de protecție.
Măsurile de restricție au dus la o criză economică mondială fără precedent, iar sectorul aviatic a fost unul dintre domeniile cele mai afectate. Cu toate acestea, reprezentanții companiei aeriene australiene Qantasa au declarat că pasagerilor internaționali li s-ar putea cere în viitor dovada vaccinării anti-covid, înainte de a fi îmbarcați.
Șeful companiei, Alan Joyce, a afirmat că după ce vaccinul va fi disponibil publicului larg, termenii și condițiile de îmbarcare vor fi modificate, astfel încât vaccinarea să fie obligatorie pentru toți pasagerii care vor să urce la bordul avionului. Potrivit zvonurilor, toate companiile aeriene urmează să ia această decizie.
Totodată, Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) a anunțat că se află în faza finală a dezvoltării aplicației de călătorie IATA Travel Pass, care va permite guvernelor și liniilor aeriene să verifice existența și autenticitatea datelor de sănătate, potrivit europafm.ro.
Așadar, “Pașaportul COVID” anunțat de IATA va veni sub forma unei aplicații mobile unde vor fi înregistrate rezultate ale testelor și dovada vaccinării, alături de regulile naționale de călătorie. Tot în aplicație se va găsi și o copie electronică a pașaportului normal.
Vaccinul împotriva coronavirusului vine în decembrie
Până se va ajunge la situația în care pasageri vor trebui să dovedească că au fost vaccinați împotriva coronavirusului, pentru a urca la bordul avionului, dozele trebuie să ajungă la oameni. Multă lume este reticentă în a face vaccinul de frica efectelor adverse, acesta fiind dezvoltat în mai puțin de un an.
Medicul Valeriu Gheorghiță este cel care se ocupă de campania de vaccinare împotriva COVID-19 la nivel național. Potrivit președintelui Klaus Iohannis, primele doze de vaccin ar putea ajunge în țară la finalul lunii decembrie, iar autoritățile se pregătesc intens în acest sens.
Foto: pexels.com