Într-o lume în care timpul pare cel mai mare dușmani, nemții sunt cei care iau în calcul săptămâna de lucru de patru zile. În Germania sute de mii de români ar putea beneficia de o zi în plus liberă pe săptămână.
În mai multe țări europene a fost deja studiată în alte ţări europene şi testată de unele companii. Acum a venit rândul Germaniei să facă acest lucru.
Începând cu anul 2024, până la 50 de companii de diferite mărimi şi sectoare ar urma să testeze, timp de şase luni, o reducerea programului de lucru la acelaşi salariu, obiectivul fiind evitarea unei scăderi a productivităţii, scrie agerpres.ro.
Intraprenoer, o companie berlineză care a introdus vinerea liberă pentru angajaţii săi încă din anul 2016, spune că în prezent există 33 de companii care sunt interesate să participe la acest experiment.
Wolfgang Schmidt, proprietarul unei companii care produce piese de maşini unelte la Hamburg, nordul Germaniei, spune că a introdus săptămâna de lucru de 38 de ore încă de la finele lui 2022, pentru a permite celor aproximativ 30 de angajaţi ai săi care fac naveta zilnic să “facă economii de combustibil şi bani”.
Conform unei cercetăro realizată de fundaţia Hans-Boeckler, 81% dintre germani susţin trecerea la săptămâna de lucru de patru zile. În Germania, legea permite angajaţilor şi angajatorilor să cadă singuri de acord cu privire la programul de lucru, care poate ajunge până la maxim 48 de ore pe săptămână. Pe de altă parte, la vecinii din Belgia angajaţii au dreptul de a cere introducerea săptămânii de lucru de patru zile, încă de la finele lui 2022.
România are o mare comunitate în Germania. Potrivit celor mai recente statistici, aproape un sfert din locuitorii Germaniei, adică 20,2 milioane, sunt imigranți la prima sau a doua generație. Începând cu anul 2013 încoace, pe locul întâi în topul imigranților sunt sirienii, cu 16%. Pe a doua poziție sunt românii (7%) și pe a treia polonezii – 6% din totalul imigranților. Ucrainenii sunt pe locul patru, cu 5% – dar nu toți refugiații ucraineni sosiți în ultimul an (după începutul războiului) au fost incluși în acest calcul recent, potrivit Oficiului federal de Statistică, notează site-ul dw.com. Pe 31 decembrie 2015 numărul de rezidenți români era de peste 450.000.