Un român a fost reținut după ce a furat două maimuțe dintr-o Grădină Zoologică din Madrid
Românii inventivi fac bani și din piatră seacă. Un tânăr român de 23 de ani a fost prins după ce a furat două maimuțe scumpe dintr-un parc Zoo din capitala Spaniei. Alături de tânăr mai sunt cercetate alte două persoane de naționalitate română.
La mijlocul lunii mai, două maimuțe evaluate la peste 20.000 de euro pe piața neagră au fost furate de la Rainfer Fundacion Chimpatia.
Conform publicației spaniole ABC, polițiștii ajunși la fața locului au ridicat mai multe probe, inclusiv imagini de la camere de supraveghere așe Zpp, și au stabilit că maimuțele au fost furate după ce mai multe persoane au sărit gardul instituției.
Autoritățile au deschis o anchetă și după două zile animalele au fost găsite abandonate într-o stație de autobuz.
Oamenii legii din Spania au identificat persoana care urma să cumpere primatele și prin acesta au ajuns la cetățenii români. Cei trei sunt suspectați că fac parte dintr-o grupare care se ocupă cu traficul de animale rare și exotice. Ancheta este încă în plină desfășurare.