Un miner, tată a 30 de copii, a descoperit două pietre preţioase în valoare de peste 3 milioane de dolari

Gabriel Alexandrescu
25.06.2020
Un miner, tată a 30 de copii, a descoperit două pietre preţioase în valoare de peste 3 milioane de dolari

Un miner din Tanzania a devenit milionar în dolari după ce a descoperit două pietre preţioase într-o mină. Cele două tanzanite cântăresc împreună peste 15 kilograme și sunt printre cele mai rare de pe Pământ.

Saniniu Laizer, tată a 30 de copii, a primit 3,4 milioane de dolari din partea ministerului pentru minerit pentru cele două tanzanite de 9,2 kg și 5,8 kg. Conform specialiștilor, acestea sunt printre cele mai rare pietre prețioase de pe Terra și au nuanţe de verde, roşu, violet şi albastru.

Până la această descoperire, cea mai mare bucată de tanzanit extrasă dintr-o mină tanzaniană a fost de 3 kilograme, notează publicația bbc.com.

„Este avantajul micilor mineri şi dovedeşte că Tanzania e o ţară bogată”, a declarat John Magufuli, președintele Tanzaniei.

Ce va face minerul cu banii?

Minerul cu 30 de copii și patru neveste știe deja ce va face cu banii primiți de la statul tanzanian. „Vreau să construiesc un mall şi o şcoală în apropierea casei mele. Sunt mulţi oameni săraci acolo care nu-şi permit să-şi dea copiii la şcoală. Nu sunt un om educat, dar îmi place ca lucrurile să se desfăşoare profesionist. Astfel că îmi doresc ca copiii mei să conducă afaceri într-un mod profesionist”, a declarat Saniniu Laizer, minerul în vârstă de 53 de ani originar din districtul Simanjiro din Manyara.