În ultima perioadă, la nivel global, tot mai multe persoane au fost infectate cu coronavirus. Cele mai afectate state sunt SUA, China și Brazilia. Experții în sănătate încearcă să deslușească dacă ne aflăm, deja, în cel de-al doilea val de îmbolnăviri. Trebuie specificat că, la nivel mondial, a fost depășit numărul de 10 milioane de persoane infectate cu noul Covid-19.
Specialiștii medicali consideră că ceea ce se întâmplă acum nu este efectul celui de-al doilea val, ci este rezultatul faptului că oamenii au început să se relaxeze. Doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, a spus, pentru Cnet, că un al doilea val ar putea ajunge în toamnă. Acest lucru este, însă, legat de cât de mult respectă populația măsurile impuse de autorități precum distanțarea socială, purtarea măștii și spălatul pe mâini.
O analiză la nivel mondial arată că tot mai multe persoane au fost infectate cu coronavirus. Acest lucru se datorează și faptului că a crescut numărul de testări, însă mai sunt și alți factori care au făcut să crească numărul de infectați. Experții sunt de părere că relaxarea măsurilor de restricție, precum și faptul că persoanele între 20 și 30 de ani nu prea respectă regulile și transportă virusul au dus la o creștere semnificativă a infectaților.
În Statele Unite ale Americii, 14 state au renunțat la măsurile de relaxare și au revenit la restricții. De exemplu, Texas și Florida – două dintre primele state care au ridicat restricțiile și au redeschis restaurantele și barurile au fost nevoite, acum, să le închidă din cauza cazurilor crescute de coronavirus. Același lucru s-a întâmplat în Germania și Marea Britanie.
Din nefericire, până când nu va fi găsit un vaccin sau un tratament statele lumii vor fluctua între măsurile de relaxare și cele de restricții. Rămâne de văzut, însă, și cât de puternică va fi criza economică.
Foto: Pexels.com