Șerban Huidu, implicat într-un nou accident. „Vorbea greu, poate a consumat ceva”

Sorin Ionescu
22.11.2023
Șerban Huidu, implicat într-un nou accident. „Vorbea greu, poate a consumat ceva”

Șerban Huidu, una dintre cele mai cunoscute vedete din România, trece din nou prin momente dificile. Cunoscutul prezentator și realizator de emisiuni de la Prima TV a avut, aseară, un accident rutier în București. Se pare că Huidu i-a tăiat calea unui șofer de la Bolt, existând astfel o coliziune. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă există pagube materiale.

Șerban Huidu, implicat într-un alt accident rutier

Șerban Huidu, cunoscutul realizator al emisiunii „Cronica Cârcotașilor”, a fost implicat într-o tamponare ușoară pe Calea Giulești, la intersecția cu strada Boișoara. Atât el, cât și celălalt șofer implicat, au scăpat fără răni, însă ambele mașini au suferit pagube materiale.

La fața locului, ambii conducători auto au fost supuși testelor cu etilotestul, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Șerban Huidu s-a prezentat, ulterior, la Biroul Accidente Ușoare al Poliției Rutiere din București în jurul orei 19.15 pentru a raporta incidentul, prezentându-le polițiștilor detalii despre tamponare și indicându-le cu cine s-a ciocnit.

Surprinzător, șoferul celeilalte mașini a declarat reporterilor de la Metropola TV că Huidu părea să vorbească greu și a sugerat că acesta ar fi putut consuma alcool. Cu toate acestea, testul efectuat asupra lui Huidu a indicat un rezultat de zero. Procesul-verbal al agentului constatator a confirmat că incidentul a fost înregistrat ca o tamponare ușoară, iar ambii conducători auto au fost eliberați de la fața locului.

Vorbea greu, poate a consumat ceva, a susținut inițial șoferul Bolt în fața a jurnaliștilor de la Metropola TV.

Șerban Huidu, în urma evaluării poliției, a primit o amendă în valoare de 590 de lei și trei puncte penalizare pentru neasigurare la schimbarea benzii, contribuind astfel la producerea accidentului.

Șerban Huidu are o istorie plină de evenimente

Trebuie precizat că acest incident nu este primul în care Șerban Huidu se află în centrul atenției. În 2011, el a fost implicat într-un alt accident grav în care trei  persoane și-au pierdut viața. Conducând un Mercedes și circulând pe contrasens pe DN1, Huidu a spulberat un Logan, soldându-se, cum am precizat mai sus, cu mai multe decese. În februarie 2013, Huidu a primit o condamnare de patru ani de închisoare cu suspendare, fiind acuzat de uciderea din culpă a celor trei persoane.

„Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, nimeni nu-și dorește așa ceva, nu e ceva care să faci cu bună știință. Mai ales când ai soția și copiii în mașină. A fost foarte rău, foarte urât, foarte rău pentru familia mea și pentru mine, iar dezumanizarea cu care am fost târât în tot felul de ipoteze a fost un punct negru pentru ei, nu neapărat pentru mine.

Nouă din 10 oameni de pe stradă vor spune că e nebun Huidu. Dar eu știu cum s-au întâmplat lucrurile. Cel mai important e să faci pace cu tine. (…) S-a întâmplat un accident de circulație groaznic (…) La tribunal eu nu am pledat nevinovat, ci vinovat. Așa a fost, vinovat din culpă. Nu am știut să adaptez mașina, ca să nu se întâmple ce s-a întâmplat. Lucrurile au luat-o razna după. La aceeași oră s-a întâmplat un accident în Periș, cu 5 victime, despre care nu s-a spus nimic”, a declarat Huidu la acea vreme.

Noul incident rutier în care a fost implicat Șerban Huidu aduce aminte de istoricul său controversat în trafic și stârnește întrebări cu privire la comportamentul acestuia pe șosea.

Foto: retetesivedete.ro