România s-a înscris în sistemul european să primească vaccinul anti-Covid

Sorin Ionescu
17.06.2020
România s-a înscris în sistemul european să primească vaccinul anti-Covid

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că România s-a înscris în sistemul european pentru a primi un eventual vaccin împotriva coronavirusului. Până acum, Franţa, Germania şi Italia au încheiat contracte cu compania Astrazeneca pentru furnizarea a 400 de milioane de doze de vaccin anti-Covid.

“Ne-am înscris, am avut discuțiile, miercuri vom avea discuții și cu reprezentantul pentru Europa de Est al firmei care face acest vaccin. După cum știți, noi am făcut și o donație în acest sens acum o lună de zile, la nivelul comunității europene, suntem acolo unde este orice demers științific pentru această pandemie.

Putem să nu ne trebuiască, dezvoltăm noi ceva… Gândiți-vă că acum o lună de zile se discuta că cei mai avansați sunt Sanofi cu GlaxoSmithKline care produceau pentru Statele Unite, cu un termen a doua jumătate a anului viitor. Când comunitatea europeană a hotărât să facem acele donații tocmai pentru un vaccin, tratament, noi am solicitat pentru un vaccin acea sumă pe care am donat-o”, a declarat Nelu Tătaru la Digi24.

Demnitarul a mărturisit că România este departe de a găsi un tratament sau vaccin împotriva virusului ucigaș din China. Acesta a specificat că la institutul Cantacuzino se fac studii pe baza a tot ceea ce este descoperă în lume.

“Nu putem vorbi în cadrul unui vaccin, n-avem un virus stabilizat, n-avem o recoltare și… se studiază. Noi urmărim tot ce înseamnă nivel mondial unde avem o fază mai înaintată a acestui vaccin. Vrem să fim acolo, vrem să avem și noi prioritate și vrem să avem acces la tot tratamentul care concură la vindecarea infecției COVID”, a adăugat ministrul Sănătății pentru sursa citată mai sus.

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Alexandru Rafila, sublinia acum câteva zile importanța ca România să se alăture inițiativei europene de a de a rezerva, încă de pe acum, un eventual vaccin.

Foto: newmoney.ro