Marcel Ciolacu, mesaj de ultimă oră pentru austrieci
Premierul României, Marcel Ciolacu, este la cuțite cu autoritățile din Austria care refuză în continuare aderarea României la spațiul Schengen. Drept urmare, liderul de la București a anunțat că vor fi luate mai multe măsuri, printre care și blocarea exploatării gazului din Marea Neagră de către austrieci. Totodată, prim-ministrul nostru a afirmat că în cazul în care România va fi ținută la marginea Europei își va rezerva dreptul de a da în judecată Austria la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Refuzul Austriei de a permite României și Bulgariei să adere la spațiul Schengen, va avea consecințe pe termen lung pentru Viena, susțin autoritățile de la București. Daunele economice provocate României de acest refuz au fost estimate de țara noastră ca fiind de 2% din PIB. Potrivit zvonurilor, Guvernul român dorește să promoveze o lege care să permită autorităților noastre să aibă acces la exploatarea gazului în situații excepționale, până când Austria va fi de acord cu aderarea la Schengen.
Compania energetică austriacă OMV deține o participație în platforma Neptun Deep situată pe litoralul României, de unde se estimează că începând cu anul 2027 vor putea fi extrase 10 miliarde de metri cubi de gaz natural. Așadar interesele economice ale austriecilor în zonă sunt imense, însă aici și România are un cuvânt de spus.
Vom continua proiectul bazându-ne pe forma actuală a legii din domeniu, România continuând totodată să își susțină argumentele cu privire la intrarea sa în Spațiul Schengen, inclusiv în fața instanțelor europene, în cazul în care Austria nu își schimbă poziția, a declarat Marcel Ciolacu.
Cu toate acestea, premierul susține că au loc discuții pentru ca țara noastră să adere cât mai repede la spațiul Schengen și lucrurile par a intra în linie dreaptă. Ciolacu este de părere că această situație nu poate sta așa la nesfârșit, iar Austria trebuie să înțeleagă că România și Bulgaria au îndeplinit demult criteriile de aderare, astfel că dreptul de veto este unul care nu reflectă realitatea din teren.
Rămân ferm în convingerea că este complet nepotrivit să prioritizăm interesele și politica internă în detrimentul întregii Europe. Sunt convins că împreună vom găsi soluții astfel încât țările precum România și Bulgaria să nu mai fie ținute în umbră în mod injust. Acesta nu este un capriciu al României și Bulgariei, ci un drept!, a subliniat Marcel Ciolacu.
Foto: Facebook.com