Legea prin care TOȚI proprietarii de apartamente vor fi verificați! Ce pățesc cei care nu se conformează?

de: Gabriel Alexandrescu
30 10. 2023, 10:47
proprietari

A deține apartamente este un lucru care vine la pachet și cu multe responsabilități. O nouă lege va impune reguli mult mai stricte proprietarilor de locuințe! Aceștia vor fi verificați dacă au sau nu au asigurare la locuință.

Statul român face tot posibilul să îi convingă pe proprietarii de locuințe să încheie asigurări obligatorii pentru locuințele lor. O nouă lege prevede că, atunci când un imobil este înscris în Cartea Funciară, trebuie verificată și polița de asigurare obligatorie pentru locuință.

Asigurare obligatorie la locuințe de luna viitoare

Prin urmare, de la jumătatea lunii viitoare, românii vor trebui să prezinte o asigurare obligatorie pentru locuințe.

„Începând cu 11 noiembrie va intra în vigoare noua noastră lege şi una dintre modificări se referă la verificarea poliţei de asigurare atunci când o locuinţă este înregistrată în Cartea Funciară”, a declarat Nicoleta Radu, Director General al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), potrivit Antena 3 CNN.

Acesta a adăugat: “Măsurile pe care noi le-am găsit oportune în momentul de faţă, fără a afecta celelalte entităţi implicate în lege, sunt, în primul rând, introducerea unui punct de verificare a poliţei aşa cum am spus la Cartea Funciară, atunci când o locuinţă este înscrisă în Cartea Funciară ea trebuie să facă dovada existenţei acestei poliţe de asigurare”.

Astfel, orice modificări ale datelor în Cartea Funciară se va face doar dacă locuința are o asigurare obligatorie în caz de dezastre naturale.

Prin această măsură autoritățile încearcă să-i determine pe cetățenii să încheie polițe de asigurare obligatorii fără a recurge la sancțiuni dure, cum ar fi amenzi.

Ce este asigurarea de locuință obligatorie și cât costă?

Polița de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) este o poliță de asigurare împotriva dezastrelor naturale, a fost adoptată prin legea cu numărul 260 din 2008 și presupune obligativitatea fiecărui proprietar de locuință să dețină o astfel de asigurare. Poliță de asigurare obligatorie acoperă trei riscuri majore:

·         Cutremure;

·         Alunecări de teren și inundații;

·         Riscuri asociate cu fenomenele naturale.

Costurile unei astfel de asigurări pleacă de la 10 euro pe an în funcție de suprafața proprietății.

Câți români sunt proprietari?

În țara noastră sunt cei mai mulţi proprietari de locuinţe dintre toate ţările Uniunii Europene, conform Eurostat. Raportul Eurostat arată că nu mai puțin de 95,3% din populaţia României avea în 2021 o proprietate personală ceea ce clasează țara noastră pe primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, scrie euronews.ro. Pe locul al II-lea în topul proprietarilor sunt Ungaria cu un procent de 91,7%, Croația, cu un procent de 90,5%.