Klaus Iohannis: “Pe 1 iunie se deschid terasele”
Președintele României Klaus Iohannis a făcut o serie de declarații după ce a avut o întâlnire cu premierul Orban și mai mulți miniștri la Palatul Cotroceni. Președintele a vorbit despre schimbările care vor veni în viața noastră începând cu data de 1 iunie și a arătat cum vom trăi măsurile de relaxare.
Începând cu data de 1 iunie, prima zi de vară, românii nu vor mai avea nevoie de declarație pentru a ieși din localitate.
“Deplasările în afara localității, de la 1 iunie vor fi libere. Nu va mai fi nevoie de declarație. În ce privește competițiile sportive, se vor putea relua competițiile sportive începând din 1 iunie dar pentru sporturile care se practică afară”, a spus șeful statului.
“De la 1 iunie se redeschid terasele. Este însă clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale și acestea vor fi comunicate. Mesele vor trebui să fie la cel puțin doi metri, vor putea să stea maximum patru persoane la o masă și, în acest fel, lucrurile vor fi, zicem noi, sub control”, a mai spus Șeful Statului.
De la 1 iunie vom putea merge la plajă
Acesta a adăugat: “De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici e nevoie de păstrarea distanței de cel puțin doi metri între scaunele de plajă”.
Klaus Iohannis a mai spus: “Tot de la 1 iunie va fi reluat transportul internațional, rutier și feroviar, în condiții, sigur, de siguranță, de distanțare și de igienă. Tot de la 1 iunie, vor deveni posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori, însă aceștia vor trebui să fie așezați pe scaune, la distanțele care sunt impuse de regulile de distanțare, cu un control foarte strict la intrare și, evident, cu respectarea tuturor normelor de igienă”.