Dezastru total! Scad salariile românilor. Cine va primi mai puțini bani?
Măsurile fiscale recent adoptate vor avea un impact semnificativ asupra salariilor din România, afectând aproximativ un milion de salariați în diverse industrii. Scăderea puterii de cumpărare se va face simțită în special în sectoare precum IT, agricultură și sectorul alimentar. Consecințele se vor face simțite și în sectorul public. Salariații cu venituri nete de peste 8.000 de lei nu vor mai fi eligibili pentru tichete de vacanță sau indemnizații de masă.
„Sunt în primul rând niște domenii unde se reintroduc contribuțiile. Sigur, din punctul meu de vedere și nu cred că doar al meu, toți trebuie să plătim contribuții, că e vorba de sănătate, că e vorba de pensia noastră sau altceva. Se făcea o nedreptate în sistem prin aceste exonerări. Introducerea acestor contribuții se aplică direct salariului, dar aici rămâne la latitudinea celor din sectoarele vizate (IT, construcții, agricultură) dacă reintroduc aceste contribuții fără să diminueze salariul net, adică dacă le adaugă de la ei, rămânând salariul net al angajatului la același nivel”, a declarat Cristian Păun, profesor de economie, la antena3.ro.
Una dintre măsurile fiscale care va afecta direct puterea de cumpărare a românilor este impozitul pe cifra de afaceri. Acesta se va reflecta în prețurile produselor de pe rafturile magazinelor. De asemenea, impozitul pe rate, adică dobânda percepută, va crește costurile financiare pentru împrumuturi.
Unii salariați de la stat vor pierde tichetele de vacanță, dar impactul major se va resimți în sectorul privat. De-a lungul istoriei, economia privată a avut tendința de a reacționa la creșterile de taxe, iar situația actuală nu face excepție.
„Sigur că vor fi unii care vor pierde aceste vouchere de vacanță, dar în principiu, presiunea foarte mare în momentul acesta va fi pe sectorul privat. Dacă va fi suficient ceea ce vedem astăzi, vom vedea, pentru că, în general, economia privată are o reacție la orice creștere de taxare. Cu atât mai mult la o astfel de creștere de taxare, care e foarte amplă și complexă. Dacă economia va continua să crească, vom vedea în lunile imediat următoare. Mă aștept ca Guvernul să completeze aceste măsuri, de ce nu poate chiar cu o creștere a TVA-ului de 1-2%, pentru că nu vom putea acoperi gaura de la buget ca să intrăm cu deficitul bugetar într-un normal, doar cu ceea ce vedem astăzi”, a adăugat Cristian Păun pentru sursa citată mai sus.
Aceste măsuri fiscale au generat îngrijorări cu privire la scăderea puterii de cumpărare a populației și la impactul asupra economiei în ansamblu. Autoritățile vor trebui să monitorizeze îndeaproape aceste schimbări pentru a evalua impactul real și a lua măsuri corespunzătoare, dacă este necesar.
Foto: infofinanciar.ro