Actorul Costin Mărculescu (50 de ani) a fost găsit mort în apartamentul din București, în noaptea de miercuri spre joi. Din primele informații, se pare că actorul ar fi murit din cauza unui infarct.
Costin Mărculescu nu mai fusese văzut de câteva zile, iar vecinii săi au alertat autoritățile. Din păcate, cele mai negre suspiciuni ale vecinilor s-au confirmat.
„În noaptea de 10/11 iunie, în urma unui apel 112, în care se sesiza ca un bărbat nu a mai răspuns la ușă sau la telefon, de mai mult timp, polițiști ai Secției 12 Poliție s-au deplasat la adresă pentru verificări. Au fost solicitate și echipaje din cadrul ISUBIF, iar în prezența unor martori s-a pătruns în locuință, unde a fost găsit decedat un bărbat. Cazul fost preluat de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei. Corpul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul”, au anunțat anchetatorii.
Se pare că Mărculescu, cunoscut publicului pentru rolul din “Liceenii”, murise de câteva zile, întrucât cadavrul său a fost găsit în baie în stare de putrefacție.
“Un coleg care stă în bloc cu Costin Mărculescu spune că de 3-4 zile acesta nu a mai fost văzut. El obișnuia să-și plimbe câinele. Nu a mai ieșit din locuință și nu a mai răspuns la ușă”, a spus Horațiu Tudor, în cadrul emisiunii Xtra Night Show de la Antena 1, moderată de Dan Capatos.
Costin Mărculescu a absolvit Academia Națională de Teatru și Film I.L. Caragiale promoția 1989 – 1993. De-a lungul timpului, Mărculescu a fost invitat în sute și sute de emisiuni de divertisment pe toate posturile de televiziune în calitate de actor sau cântăreț. Acesta a colaborat și cu multe teatre din București și din țară. Costin Mărculescu nu a avut copii.