Ce pensie au Ion Iliescu și fostul premier Petre Roman?

de: Morcovescu Ana-Maria
30 07. 2020, 13:50
131097_105276972970403_1272967205_o

Ieșit de ani buni de pe scena politică, Petre Roman se bucură din plin de o viață liniștită alături de familie, fără să aibă grija zilei de mâine. Fostul premier postdecembrist încasează lunar o pensie de 3.200 lei, scrie OKMagazine.ro.

Înainte de 1989, Petre Roman a lucrat ca profesor universitar, fiind specialist în fizica fluidelor şi poluarea mediului. La revoluția din ’89, Petre Roman a avut un rol foarte important. Acesta a luat parte la baricada din centrul Bucureştiului în zilele de 21 și 22 decembrie alături de zeci de mii de tineri revoluţionari. De altfel, Roman a fost cel care a rostit de la sediul fostului Comitet Central prima declaraţie împotriva partidului comunist.

De-a lungul timpului, a ocupat mai multe funcții-cheie în politica românească. Petre Roman a devenit membru al Consiliului Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, iar la 26 decembrie 1989 a fost numit prim-ministru, fiind primul premier al României postdecembriste, funcţie pe care a ocupat-o până în toamna anului 1991. El a mai ocupat un fotoliu de senator între anii 1996 și 2004 și a fost deputat de Brașov în perioada 19 decembrie 2012-9 februarie 2015.

Fostul premier a fost căsătorit timp de 34 de ani cu Mioara Roman cu care are un copil, Oana Roman. El a divorțat de fosta soție în 2007, iar la scurt timp s-a recăsătorit cu cântăreața Silvia Chifiriuc, cu care are un mariaj de 11 ani. Cei doi au împreună un băiețel pe nume Petruș.

Ion Iliescu încasează lunar 9.247 lei!

Fostul președinte al României, Ion Iliescu primește o pensie lunară de 3.916 lei și beneficiază de o indemnizație pentru că a ocupat funcția supremă în stat, care este în valoare de 5.331 de lei. În total, Iliescu încasează lunar 9.247 de lei.

Conform declarației de avere din 2018, Ion Iliescu a încasat 33.000 lei din pensie, 54.000 lei din indemnizația de senator, 55.000 lei din indemnizația de fost președinte și 8.400 lei din veniturile de la Academia de Științe Agricole și Silvice.

Foto: Facebook