Actualul ministru de interne, Marcel Vela, a fost unul dintre principalii actori ai luptei împotriva Covid-19 în timpul stării de urgență instaurată în urmă cu mai bine de patru luni în contextul pandemiei de coronavirus.
Puțini sunt, însă, cei care știu cu ce s-a ocupat acesta înainte de a urca pe scena politică și a ajunge în top.
Potrivit CV-ului său, Marcel Vela a deținut mai multe funcții înainte să ajungă ministru de Interne în Guvernul Orban. În perioada 1982-1983 a fost sublocotenent în rezervă la Lipova, după care, timp de cinci ani (1984-1989) a fost agent de asigurări, notează Capital.ro.
După Revoluție, Vela a fost inspector constatator daune, job pe care l-a avut până în 1992, an în care își începe ascensiunea politică odată cu ocuparea funcției de viceprimar al orașului Caransebeș. De-a lungul timpului, acesta a mai fost consilier, director, prefect și primar în Caransebeș.
În 2016 câștigă un scaun de senator pe listele PNL, pentru ca în 2019 să fie numit ministru de Interne în guvernul condus de Ludovic Orban.
Potrivit ultimei declarații de avere, datată 15.06.2020 și publicată pe site-ul Senatului, Marcel Vela deține un teren de 1.000 de metri pătrați în comuna Zăvoi, județul Caraș Severin, cumpărat în 2013, și un apartament de 61 de metri pătrați în Caransebeș, moștenit.
Ministrul de Interne mai deține două conturi bancare în lei cu un sold total de 276.267 lei, dar și economii (numerar) care se cifrează la 350.000 lei și 31.000 euro.
De asemenea, în declarația de avere pentru 2019, Marcel Vela a trecut un salariu (indemnizație de senator) de 128.368 lei și un salariu pentru postul de ministru de Interne de 27.409 lei.
Marcel Vela a fost decorat în mai multe rânduri de-a lungul timpului. Astfel, el a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Oţelu-Roşu (2000), Ordinul „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, primit din partea lui Ion Iliescu (1994), titlul de membru de Onoare al Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeșului (2007) și Ordinul Stephanus Magnus al BOR, primit din partea Patriarhului Daniel (2010).
Tot în 2000 a primit Ordinul Național „Serviciul Credincios în grad de Ofițer” din partea fostului președinte Emil Constantinescu, iar în 2013 a primit Binecuvântarea Apostolică din partea Papei Francisc la Vatican.
Ultima distincție a fost primită din partea președintelui Klaus Iohannis, care i-a oferit titlul „Luptător cu rol determinant în Revoluția din Decembrie 1989” (2015).