Andrea Bocelli a fost infectat cu coronavirus
Tenorul italian Andrea Bocelli a mers la spitalul Cisanello să doneze plasmă. Artistul a dezvăluit că la un test efectuat în urmă cu ceva vreme rezultatul a fost pozitiv.
Pe 10 martie 2020, Andrea Bocelli a făcut un test Covid-19 iar rezultatul a fost pozitiv. În afara febrei, Bocelli nu a avut alte simptome. Conform ANSA, pozitivi au fost și soția sa și cei doi copii.
“Sincer, când am aflat, era 10 martie, m-am aruncat în piscină pentru că eram bine”, a specificat italianul.
De ce nu și-a anunțat Bocelli fanii? “Nu am anunțat din respect pentru cei care au avut virusul cu alte consecințe și, de asemenea, pentru a-mi proteja familia”, a specificat Bocelli, în vârstă de 61 de ani.
Bocelli, unul din cei mai populari muzicieni italieni și cântăreți de muzică clasică din lume, a ales apoi să doneze sânge. În fața spitalului Cisanello, Bocelli a dat declarații presei.
Întrebat dacă se alarmează lumea prea mult din pricina Covid-19, Bocelli a punctat:
“În acest stadiu, aș putea spune că da. La început a fost corect și justificat, mai ales din partea acelora care au trebuit să ia decizii importante, pentru că a fost vorba de atâtea vieți! Acum, în două-trei luni avem leacuri, înțelegem că virusul nu mai e atât de puternic: nu sunt virolog și nici infecționist ca profesorul Menichetti, dar am citit cu toții multe și cred că sunt evaluări care trebuie făcute, mai ales pe cifre”.
Cine este Andrea Bocelli?
Andrea Bocelli este un tenor italian de pop opera și cântăreț de operă. A înregistrat cincisprezece albume de studio, atât cu muzică clasică cât și pop, alte trei compilații cu cele mai bune cântece și douăsprezece albume de operă înregistrate (La bohème, Il trovatore, Werther, Pagliacci, Cavalleria rusticana, Carmen, Tosca, Andrea Chénier, Roméo et Juliette, Manon Lescaut, Turandot și Aida), toate acestea fiind vândute în peste 75 de milioane de exemplare la nivel mondial. Născut cu o formă gravă de glaucom, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 ani după un accident în timpul unui joc de fotbal.