Nu toți asteroizii generează extincții. De la praf spațial la creatori de cratere, iată patru lucruri interesante pe care ar trebui să le știți despre ei.
Printre planetele din sistemul nostru solar se învârt bucăți de materie stâncoasă numite asteroizi. Prea mici pentru a fi considerați planete, asteroizii sunt o “rămășiță” de la începutul formării sistemului solar, ceea ce înseamnă că au o vechime de aproximativ 4,6 miliarde de ani. Există trei tipuri de asteroizi – determinate de materialele care intră în compoziția lor.
Pe măsură ce aceste roci se deplasează în jurul Soarelui, se pot ciocni cu planete, pot crea stele căzătoare și pot forma centuri mari.
Iată patru lucruri interesante despre asteroizi pe care poate nu le știați.
Asteroizii se ciocnesc cu planetele. Nu toate sunt evenimente de nivel de extincție, dar unii asteroizi au avut un impact masiv asupra Pământului. În urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani, un asteroid de mărimea unui munte a lovit coasta Peninsulei Yucatán din Mexic – creând craterul Chicxulub. Impactul și daunele provocate de acesta au schimbat viața pe Pământ și se crede că a contribuit la dispariția dinozaurilor.
Coliziunea a declanșat tsunami și incendii, împreună cu cantități enorme de praf și funingine. Sulful provenit din rocile vaporizate a acidificat oceanele și a blocat o parte din soare, reducând cantitatea de lumină care ajungea pe Pământ. Acest lucru a inhibat creșterea plantelor, ceea ce a dus la o problemă mai mare în lanțul alimentar. Au mai existat și alte evenimente de impact cu asteroizi, cele mai mari variind în timp de la 35 de milioane până la peste două miliarde de ani în urmă.
Majoritatea asteroizilor cunoscuți se află în centura de asteroizi, situată între orbitele lui Marte și Jupiter. Potrivit NASA, numărul asteroizilor cunoscuți în prezent depășește 1,1 milioane. Aceștia au dimensiuni diferite, variind de la particule de praf, la bolovani și până la mii de metri în diametru. Cu toate acestea, masa totală colectivă a tuturor asteroizilor este mai mică decât masa Lunii.
În ciuda faptului că există milioane de asteroizi în centură, aceștia sunt foarte depărtați între ei – aproximativ 900.000Km. Din acest motiv, navele spațiale pot zbura prin centură fără să se ciocnească cu vreun asteroid. În 1973, o sondă spațială numită Pioneer 10, a fost prima care a traversat centura de asteroizi.
Ceres este cel mai mare obiect din centura de asteroizi și este responsabil pentru o treime din întreaga masă a centurii. Preotul și astronomul italian Giuseppe Piazzi a descoperit Ceres în 1801, iar experții l-au reclasificat din asteroid în planetă pitică în 2006.
O planetă pitică este un corp ceresc care are suficientă masă pentru a avea o formă aproximativ rotundă și a orbita în jurul Soarelui. Cu toate acestea, ele sunt mai mici decât planetele propriu-zise și nu dispun de o forță gravitațională suficientă pentru a acumula material în cadrul orbitelor lor. Ceres este o planetă pitică înghețată, cu temperaturi diurne care se situează la aproximativ 100 de grade Celsius minus. Noaptea, este și mai rece, la o uimitoare temperatură de 225 de grade negative. Nu există atmosferă, iar durata unei zile este de nouă ore. Oamenii de știință cred că Ceres ar fi putut susține viața la un moment dat.
4. Asteroizii pot avea sateliți ( luni )
Unii asteroizi sunt suficient de mari pentru a avea sateliți. În 1993, nava spațială Galileo a descoperit prima lună de asteroid.
Ida, un asteroid de tip S, are o lună numită Dactyl. De atunci, au fost descoperite alte câteva luni care orbitează în jurul asteroizilor.
Printre acestea se numără unul numit Petit-Prince, care are o lățime de 13Km și orbitează în jurul asteroidului Eugenia. Asteroidul Pulcova are, de asemenea, o lună de dimensiuni similare. Oamenii de știință cred că lunile asteroizilor sunt create prin coliziunea a doi asteroizi. Dacă condițiile sunt favorabile, o bucată poate fi ciobită și trimisă pe orbită.
Potrivit NASA, mai mult de 150 de asteroizi au luni, iar unii au chiar două.
